3 lectii pe care le-am (re)invatat in cele 28 zile fara masina

Timp estimat citire: 5 minute

invatat-lectie-fuga-de-noi-insine-evadare-anesteziere-simturi

 

Sunt Cristina si sunt dependenta de …masina (printre altele).

Ca in orice tablou de dependente, asta e prima tusa.

Acum 28 zile am dus masina pentru o reparatie de rutina – ti-am povestit mai multe aici.

Surpriza – Universul avea alte planuri si lectii pentru mine. A considerat, in mijlocul unui tumult in care eram deja, sa mi le serveasca pe tava, frumos ornate, una cate una.

Ce a insemnat asta?

Paaiii…a insemnat ca, pe langa incomodul situatiei, am (re)invatat niste lectii.

1. Mi-am reamintit ca eu nu sunt lucrurile mele / dependentele mele

Nu aveam dubii ca eu si Opelica suntem “prea prieteni”, dar acum a fost ocazia mea (dureroasa)  sa observ pana unde a ajuns dependenta mea de masina.

In ultimii ani, am stat despartita de masina – oricare a fost ea – maxim 2-3 zile, exceptand vacantele in afara tarii, cand plecam cu avionul.

Acum, prin niste circumstante aparent ironice si cu sanse statistice minime, perioada a ajuns la 28 zile (cam cat era considerat necesar, in medie, dupa vechile studii – sa iti formezi un nou obicei ).

In timpul acesta am fost rabdatoare, m-am enervat, am bocit de furie, am renuntat la planuri, am schimbat planuri, am reconfigurat traseul (dupa cum ar spune un GPS – ca sa raman in limbajul specific).

M-am incurajat singura ca mai e putin, apoi m-am descurajat iar, am cautat solutii, am fost fortata sa fiu creativa si in zone in care nu mi-as fi batut capul sa fiu.

____

Noi toti avem dependente mai mari sau mai mici, asta e cert – fie ca vorbim de masina, telefon, televizor, alti oameni, conditii comode de trai etc..

Cumva, realizam ca mi-ar fi greu fara masina, dar a fost o reala surpriza sa constat cat de dependenta am ajuns.

Capcana e ca, cu cat suntem mai dependenti, cu atat pierdem din atentie si ne lasa dusi de val, fara sa mai fim apreciem cu adevarat ce avem.

***

2. Am invatat ca ma descurc si fara anestezic si asta pe termen lung imi da putere

Ultimele luni au fost pentru mine parte din cea de-a doua perioada “cea mai provocatoare si grea” din viata mea.

M-am incurajat si am mers mai departe pas cu pas, gandindu-ma ca mai e putin (nu ca as fi stiut asta, pentru ca era ceata totala).

Ca e doar o chestiune de timp, ca voi iesi de aici inimaginabil mai puternica – asta imi repetam.

Suplimentar, am invatat ca pot merge mai departe fara anestezice.

Ce sunt “anestezicele emotionale”?

Sunt acele “unelte” care aparent te ajuta sa treci mai lejer peste momentele provocatoare, dar in realitatea iti iau din puterea personala.

La mine erau asa:

Sunt suparata? Hai sa mananc / beau ceva bun.

Nu intamplator poate, in perioada asta am decis sa merg la nutritionist si am facut tot posibilul sa ma tin de planul alimentar primit.

Simt nevoia sa ma detasez? Cum ar fi sa merg intr-o vacanta?

Timpul si bugetul nu mi-au permis forma asta de “fuga” de mine si situatia curenta.

Vreau sa imi mai iau gandul de la ce ma streseaza? Ar putea sa imi iau pantofii aia faini pe care i-am vazut…

Spatiul din dulapuri si bugetul nu au permis nici asta, daca tot mi-am dat voie sa fiu prezenta si sa nu actionez la impuls.

Relatia pe care o am imi dadea batai de cap si incertitudini? Simplu…are balta peste…mergi mai departe, as fi spus mai demult.

De data asta, am ales sa raman pana la capat, chiar si atunci cand lucrurile dureau ca naiba si incertitudinile erau cap de afis.

Am decis ca “cui pe cui se scoate” nu e o deviza sanatoasa (chiar si pentru ceva inofensiv gen flirt sau conversatie), asa ca va trebui sa imi descurc firele singura, fara ajutor din afara, indiferent cat de complicata si frustranta e incalcitura.

Simti nevoia sa iti iei mintea de la tot, sa faci liniste in ganduri? Urca-te in masina si condu o ora  – doua si totul se clarifica….asta as fi facut pana acum, cu succes, ca o forma de meditatie.

Ironie finala – Universul mi-a “rapit” si ultimul anestezic. Nu aveam voie sa fug nici in modul asta de mine, chiar daca era o “fuga” atat de nevinovata precum condusul masinii fara tinta finala.

Trebuia sa raman eu cu mine, sa adun piesele din jur si sa aleg ce construiesc cu ele, in ciuda momentelor in care aveam senzatia ca nu mai pot si ca o iau razna.

____

Adesea, fara sa constientizam, ne refugiem in anestezice.

Nu e mare lucru sa mancam ceva bun, sa bem un pahar de vin sau suc in plus sau sa fumam o tigara, sa muncim mai mult decat normal, sa facem o sesiune de shopping fulger, adunand niste lucruri de care nu avem nevoie, nu au loc si nici nu ne fac cu mult mai fericiti, pe termen mediu sau lung.

Iesim mai mult in oras, ne inconjuram de mai multi oameni – suntem sociabili, ne spunem.

Iesim dintr-o relatie, intram in alta. Ne mentinem din ce in ce mai ocupati, nu mai luam pauze.

In caz fericit, incepem sa facem mult sport, vedem filme sau citim tot ce ne pica in mana. Si credem ca facem bine ce facem.

Pretul, de fapt, e enorm – pierdem contactul cu noi insine si cu ce incearca Universul sa ne arate.

Cedam comunicarea cu partea profunda din noi doar ca sa fugim de frici (care oricum ne vor arata ce au de aratat – pentru ca sunt in categoria prieteni, nu dusmani, chiar si cand nu observam).

***

3. Am invatat sa cer ajutor si sa primesc ajutor

invatat-cere-primeste-ajutor-solidaritate-compasiune-sustinere

 

O alta lectie constientizata si traita in perioada asta a fost sa invat sa cer si sa primesc ajutor.

Eram obisnuita sa ofer cu usurinta – timpul meu, energia, bani, cunostinte etc., dar nu sa si cer / primesc.

Se spune ca, atunci cand dam mult si nu stim sa primim, e nevoia noastra de a fi placuti si acceptati care iese la inaintare.

E frica mai mult sau mai putin constientizata ca nu meritam suficient si ca, daca incepem sa cerem, oamenii nu ne vor mai iubi la fel.

As mai adauga ca, atunci cand dai dar nu ceri / refuzi sa primesti, e si o forma de orgoliu, de cele mai multe ori neconstientizat.

“Lasa ca eu pot.”

“Lasa ca am de unde.”

“Lasa ca eu sunt puternic.”

___

In perioada asta, am invatat sa cer ajutor. Am avut prieteni apropiati care m-au ajutat inclusiv cu cumparaturile de la supermarket.

Bonus, am cerut ajutor si unor persoane carora mereu am zis ca nu le-as cere ajutorul  – dupa ce nu am gasit nici o alta solutie (ironie din nou din partea Universului, care imi arata cat de mare crescuse ego-ul meu fata de persoanele respective).

Am invatat sa fiu vulnerabila, ca sa pot intelege si cealalta latura a lui “sunt puternica”.

Si da, e ok sa oferi ajutor, e ok sa il si ceri, dar sa il si primesti.

Dupa cum spunea Maya Angelou, care mi-e mie atat de draga: “Moderatie chiar si in moderatie.” Din toate, echilibrat sa fie.

***

Universul regleaza mereu lucrurile ca noi sa redevenim prezenti.

Lectiile ni le primim din cele mai marunte lucruri si situatii – daca alegem sa redevenim constienti, atenti si prezenti.

E doar nevoie sa punem totul pe pauza cateva secunde, sa ne dam un pas in spate si sa ne intrebam, apoi sa ne raspundem cu sinceritate:

“Ce beneficii mi-a adus situatia aceasta, chiar si deghizate?”

“Ce butoane mi-a apasat care m-au scos din zona de confort si cum le pot “regla”?”

Lasa-mi un comentariu sau trimite-mi un mesaj si spune-mi cum e pentru tine – cu dependentele, “anestezicele emotionale” si  ajutorul primit si oferit.

Saptamana cu bine sa avem in continuare!

PS: Postez zilnic pe pagina oficiala de Facebook si pe profilul personal de Facebook – ma gasesti si acolo 
Comunitatea noastra  – Grup Facebook

Written By
More from cristina.maria

Test gratuit de talente & abilitati – varianta in limba romana

Timp estimat citire: 6 minute Saptamana trecuta am scris articolul “8 intrebari...
Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Timp estimat citire: 5 minute   Sunt Cristina si sunt dependenta de …masina (printre altele). Ca in orice tablou de dependente, asta e prima tusa. Acum 28 zile am dus masina pentru o reparatie de rutina – ti-am povestit mai multe aici. Surpriza – Universul avea alte planuri si lectii pentru mine. A considerat, in mijlocul unui tumult in care eram deja, sa mi le serveasca pe tava, frumos ornate, una cate una. Ce a insemnat asta? Paaiii…a insemnat ca, pe langa incomodul situatiei, am (re)invatat niste lectii. 1. Mi-am reamintit ca eu nu sunt lucrurile mele / dependentele mele Nu aveam dubii ca eu..." />