– “Cu 50 bani nu imi iau o paine!”, imi spune barbatul revoltat, in timp ce imi arata niste bani marunti pe care ii are in mana.
Pentru un moment, am ezitat, uitandu-ma la monedele in care se reflecta lumina soarelui de toamna. Ma simt vinovata pentru ca nu m-am oferit sa ii dau mai mult. Apoi, imediat, am revenit: “Asa simti de data asta, asa faci.”, imi spun eu.
– “Imi pare rau, doar cu asta pot sa va ajut acum.”
Imi intoarce spatele suparat, si pleaca boscorodind ceva…
***
Prin contrast, imi apare imi minte imaginea baietelului de 10 ani, din parcarea unui alt supermarket, de acum un an sau doi, cam in aceeasi perioada.
Hotarat si foarte entuziast, vine sa ma roage sa ii dau carutul, dupa ce ma ajuta sa incarcam cumparaturile in masina.
M-am bucurat de ajutor, si am apreciat efortul lui.
Intre timp, am povestit un pic despre el, care venea din cand in cand acolo, dintr-un sat aflat la 20-30 km distanta de Bacau.
Avea mai multi frati, si urma sa inceapa scoala. Dupa cele 5 minute, am simtit sa intru in magazin din nou, dupa ce l-am intrebat ce isi doreste de mancare, si sa ii cumpar ceva de mancare, desert si suc. Si a ramas sa ne vedem peste 2 zile, sa ii aduc creioane colorate.
Manuta fluturand de la revedere si zambetul fericit care radia pe chipul lui m-au facut sa plec cu lacrimi in ochi.
***
Azi, imbracata in rochita-camasa de femeie insarcinata (cred ca un pic si aratand ca atare 
) dar stabila totusi pe tocurile mele proaspat scoase de la pastrare, am incarcat linistita baxuri de apa in masina, in timp ce omul care avea nevoie de banii pentru paine astepta sa termin.
***
M-a facut sa ma gandesc la mine, la noi, cand respingem darurile pe care le primim.
Le respingem pentru ca nu stim sa primim.
Le respingem pentru ca asteptam sa aiba un anumit ambalaj, si ele arata altfel decat ceea ce am cerut noi.
Le respingem pentru ca avem o cutiuta – format standard – in care trebuie obligatoriu sa se incadreze ele. Ghici ce – de cele mai multe ori nu o fac…
Le respingem pentru ca ne-am agatat atat de tare de un tipar, incat nu mai vedem nimic ce are alta forma.
Le respingem pentru ca nu mai vedem padurea din cauza copacului de care ne-am lipit nasul.
***
Darurile pot fi orice – oameni, intamplari, oportunitati, relatii, iubire si caldura – poti alege tu orice, sigur se aplica.
Si pentru ca noi le refuzam, Prietenul de la etaj rareste livrarile catre noi, sa nu se strice cadourile in fata usii noastre.
***
Asadar, lectia simpla de azi – e important sa oferi, dar e cel putin la fel de important sa stii sa primesti!
Sa STII sa primesti si nu sa PRETINZI sa primesti!
Sa lasi spatiu Universului sa creeze cea mai faina opera a lui, poate, de pana acum, din toate cele care au aparut in viata ta!
Zile cu minuni zarite sa avem! 
PS: Creioanele sunt inca in sertar – baietelul nu s-a mai intors in ziua respectiva…
PS2: bancul cu inundatiile si Bula care cere ajutorul lui Dumnezeu il stii? Asta mi-a venit in minte cand ziceam ca am terminat scrisul pentru seara asta 
– Vino, Bula, nu vezi ca te ia apa!
– Las’ ca nu ma lasa Dumnezeu pe mine sa mor.
Creste apa se urca Bula la etajul casei, vin pompierii cu barca.
– Vino Bula in barca!
-Las’ ca nu ma lasa Dumnezeu pe mine sa mor.
Creste apa se suie Bula pe acopesis,vin unii cu o barca.
– Vino Bula in barca!
-Las’ ca nu ma lasa Dumnezeu pe mine sa mor.
Creste apa, Bula in apa pana la gat – vine o barca.
– Vino Bula in barca!
-Las’ ca nu ma lasa Dumnezeu pe mine sa mor.
Moare Bula, ajunge in rai , unde se vede cu Dumnezeu
-Bine, Doamne ,eu am incredere in tine si tu m-ai lasat sa mor?
– Bula ,nu stiu cum sa-ti zic, dar eu ti-am TRIMIS 3 BARCI!”
