Iubirea e ca sarea in bucate – da savoare relatiei, dar nu o face sa si mearga

Timp estimat citire: 4 minute

iubirea-cuplu-separare-despartire-divort-valori

 

” – Te iubesc, dar nu mai pot ramane aici.”, i-am spus eu, cu noduri in gat care imi sugrumau vocea.

Imi stapaneam cu greu lacrimile, care nu isi mai aveau nici ele rostul.

Asa s-a incheiat dialogul meu cu un om pe care l-am iubit, inainte sa plec.

Deja trecusera luni in care eu am luptat de una singura, insistand ca se poate sa o scoatem la capat.

Concluzia trista – iubirea nu era de ajuns, indiferent cata era ea.

***

De ce iti povestesc asta?

Pentru ca m-am intors in acea perioada dureroasa, discutand cu o prietena, recent.

“- Ma uit in urma si ma gandesc cat de stupid si totusi adevarat e.

Am plecat de acolo dupa 5 ani si am suferit ca un caine. Nu inteleg cum doi oameni evoluati nu au gasit o calea de comunicare.

Nu inteleg cum, desi il iubesc in continuare si ma iubeste, nu am reusit sa o scoatem la capat. Avea lacrimi in ochi in timp ce ma ajuta sa car lucrurile, cand ma mutam din casa.”

Ea tocmai renuntase la o relatie cu cel cu care credea ca o sa imbatraneasca, pentru ca undeva la nivel de valori si comportamente, lucrurile au mers in directii diferite.

***

La un moment dat, iubitul meu ma intreba – cred si sper ca mai mult retoric :

“-Dar nu merge de la sine, daca oamenii se iubesc?”

***

Am avut (inca am) o perioada lunga in care am analizat cuplurile din jurul meu.

Am privit din afara, prin prisma omului care a trecut prin relatii si care a invatat din ele, prin prisma omului care a experimentat, a celui care s-a aruncat cu capul inainte dar a si facut 3 pasi in spate, ca sa analizeze, prin prisma omului care a citit, s-a documentat si a studiat intens subiectul.

Am pus intrebari, am ascultat cu curiozitate, avida sa inteleg. As putea spune ca e subiectul meu de doctorat pentru ca a fost intens corelat cu zona mea karmica de echilibrat. 

***

Stii ce a fost minunat in toti anii astia?

Am avut privilegiul si binecuvantarea sa imi dau seama ca am in jurul meu sau am intalnit oamenii care vor imbatrani impreuna pe criterii sanatoase (esential din punctul meu de vedere).

Nu pentru ca trebuie.

Nu pentru ca s-au obisnuit.

Nu pentru ca e mai comod asa.

Nu pentru copii sau societate.

Nu pentru ca se cade.

Nu din teama de a imparti tot si a o lua de la capat.

Nu din frica de singuratate.

***

Am intrebat oamenii din jur, ca un sondaj:

“- Tu cate cupluri asa cunosti?”

Majoritatea oamenilor nu cunosc nici macar un astfel de cuplu – de asta ma simt privilegiata.

Oamenii astia mi-au aratat ca se poate.

***

Ce au in comun?

Sunt cupluri care dupa 10 – 20+ ani inca se bucura de timpul petrecut impreuna si il asteapta cu nerabdare.

Asteapta sa bea cafeaua cu celalalt si sunt recunoscatori pentru moment.

Sunt atenti la ce simte si isi doreste cel de langa.

Inca isi mai fac surprize –  flori, biletele etc. dupa atatia ani.

Inca le sclipesc ochii cand se privesc.

Sunt buni si calzi unul cu celalalt, in ciuda diferentelor de opinii si a divergentelor aparute (asta e dovedit stiintific ca este factorul determinant in cuplurile care rezista – blandetea).

***

Ai zice ca a fost usor si ca a venit de la sine.

In multe dintre cazuri, povestea a fost una complicata, cu tradari, cu griji financiare, cu probleme de sanatate si alte provocari majore.

Din fericire, in mod constient, asta i-a adus mai aproape, in loc sa ii duca in zona de culpabilizare si imprastiat frustrari peste celalalt.

***

Poate lucrurile se intampla si de la sine, sau uneori universul ne impinge de la spate si cand suntem orbi in mod repetat.

Totusi, daca noi nu suntem constienti, daca cel de langa noi nu este, iubirea nu ajunge.

Sentimentul de a fi “luat ca si cum se cuvine sa fii acolo” (are mama o vorba “castigat la loz in plic”  ), constient sau nu, macina constant si cat se poate de eficient fundatia relatiei, pana cand nimic nu mai ramane.

(Tendinta asta apare nu doar in relatiile de cuplu, ci in orice tip de interactiune – prietenie, familie, munca etc. – o sa iti scriu cu alta ocazie mai mult si aici).

***

Ce as vrea sa subliniez din povestea mea de azi si mi-as dori sa iti fie de folos in relatiile tale (de orice fel):

  1. Iubirea e ca sarea in bucate – da savoare, dar ai nevoie si de restul ingredientelor ca reteta sa iasa bine.

Poti sa ai o relatie in care nu ai iubire si sa o pastrezi, asa cum poti face mancare si fara sare.

Iti potolesti foamea, iti acoperi o nevoie de baza, dar nu te face sa te simti mai bine, nu te bucuri, nu aduce calitate in plus vietii tale si nu ii da gust.

Pe de alta parte, daca vrei sa faci paine, degeaba pui sare si mirodeniile potrivite (iubire), daca in loc de faina, pui cacao (indiferenta, lipsa de atentie, dispret, frustrari etc.) – tot nu e ce ai fi vrut sa iasa.

2. Se poate, daca ambele parti sunt acolo, sa ai o relatie implinita pe termen lung.

(dar nu, nu poti obliga pe nimeni, daca nu vrea).

3. Nimeni nu este “castigat la loz in plic”, si asa cum a venit poate si pleca.

***

Tu ce parere ai despre iubire – cat la suta din “reteta” unei relatii de succes ar fi?

***

Daca ar fi sa faci cel mai mic lucru prin care sa iti imbunatatesti relatia ta de cuplu (si nu doar), in momentul asta, care ar fi acesta?

***

Lasa-mi un comentariu si un mesaj si spune-mi parerea si experienta ta.

Sa ne revedem curand cu bine. 

PS: Daca ti-a placut si simti ca i-ar fi de folos cuiva articolul de azi, nu uita sa ii dai un like & share
 
PPS: Postez zilnic pe pagina oficiala de Facebook si pe profilul personal de Facebook – ma gasesti si acolo 
Comunitatea noastra  – Grup Facebook 
Facebook Comments

Tags from the story
, , , ,
Written By
More from cristina.maria

Exercitiul de 30 secunde pe care il folosesc in momentele acute de anxietate

Timp estimat citire: 3 minuteIti vine in minte vreun moment, cand dupa...
Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Timp estimat citire: 4 minute  ” – Te iubesc, dar nu mai pot ramane aici.”, i-am spus eu, cu noduri in gat care imi sugrumau vocea. Imi stapaneam cu greu lacrimile, care nu isi mai aveau nici ele rostul. Asa s-a incheiat dialogul meu cu un om pe care l-am iubit, inainte sa plec. Deja trecusera luni in care eu am luptat de una singura, insistand ca se poate sa o scoatem la capat. Concluzia trista – iubirea nu era de ajuns, indiferent cata era ea. *** De ce iti povestesc asta? Pentru ca m-am intors in acea perioada dureroasa, discutand cu o prietena,..." />