Planuri cu termen de valabilitate limitat

Timp estimat citire: 3 minute

Pe peretele din faţă mea, aliniate ordonat pe poliţe fine dintr-un lemn natur, sunt peste o sută de sticluţe, identice ca formă, dar cu mai multe culori decât puteam să îmi imaginez.

Îmi sclipesc ochii de entuziasm, ca de fiecare dată când poposesc aici – bine am ajuns în “paradisul meu colorat” :). Aşa cum se simte un copil în faţa unei jucării noi, aşa fac şi eu de fiecare dată când ajung la „laboratorul pentru unghii vii şi sclipitoare”.

Stau pe scaun, răbdătoare, în timp ce mai multe persoane se mişcă în jurul meu. O parte dintre ele sunt concentrate să finalizeze detaliile artei lor, altele sunt cliente, care în momentul în care intră acolo, îşi trăiesc şi răsfăţul, şi detaşarea de cotidian, şi nevoia de a socializa, de care probabil se simt private adesea, prin ritmul frenetic al vieţii de „sunt femeie – sunt mamă – sunt profesionist- sunt”.

Ridic ochii către TV-ul din faţă mea. Pe-al meu de-acasă îl folosesc mai mult pe post de decor – aş putea pune chiar şi un mileu pe el, inspirată de o poză amuzantă pe care mi-a trimis-o aseară o prietenă 😉 .

E o emisiune cu Manuela Hărăbor, în care povesteşte despre ea, despre viaţă şi ce îi e drag , despre cum şi-a crescut copilul care are autism, în nişte vremuri în care accesul la informaţii care să o ajute era mult redus faţă de cel de azi. Ce mă frapează e seninătatea ei, modul în care trăieşte şi respiră viaţă prin toţi porii, împăcarea şi sclipirea pe care nu mulţi oameni le-ar avea în locul ei.

Şi ce îmi rămâne profund întipărit în sistem – povesteşte despre planuri. Ea nu îşi face planuri, nici pentru mâine, nici pentru mai departe. Dacă ar face, ar fi ca  şi cum ar trage cu ochiul la un cadou perfect  împachetat, căruia îi rupi hârtia colorată , doar că să afli ce este acolo, stricând astfel o surpriză faină.

Hmmmm…îmi place ce spune. Mă gândesc la cum procedez eu  –  cam fac planuri.

Mi-am făcut planuri pentru vacanţe, planuri pentru diferite activităţi şi situaţii – merg la sală, citesc x cărţi, merg la concertul y, fac aia aia şi ailaltă. Fac planuri pentru mutat în Cluj, Timişoara şi Bucureşti, cu căutat chirii, descoperit locuri faine în jur, activităţi de fiecare zi, etc…”a girl’s gotta plan what a girl’s gotta plan” :p

Partea mai neplăcută cu planurile, pentru fiecare dintre noi, e când se aplică vorba aia din bătrâni – ” socoteală din târg nu se potriveşte cu cea de-acasă” – şi-atunci ţine-te bine 😉 ” De ce eu? De ce tocmai mie?” Fir-ar..

Cum fuse cu mutatul meu în oraşele de mai sus? Cel mai simplu..nu fuse… Îmi doream să plec din Bacău, şi tot făceam planuri de prin 2014-2015, şi încă sunt aici, pentru foarte puţină vreme.

Sunt aici şi acum pentru că “Prietenul meu de la etaj”, aka Dumnezeu, cu care am o relaţie foarte specială, mi-a transmis  în fel şi chip că mai am una, alta de învăţat aici, şi aşa am făcut. 🙂

Dar cum ne maturizăm şi experimentăm şi trăim( a se nota, diferit de supravieţuim), am ajuns în unul dintre momentele mele de revelaţii – ” my AHA moments“, le numesc eu.

E fain să îmi fac planuri – atâta timp cât îmi dau energie şi entuziasm să le realizez, nu să mă stresez pentru că le-am făcut să existe.

Unul dintre cele mai eliberatoare momente ale mele a fost când am acceptat că e fabulos să fac planuri, să mă bucur de ele, şi esential să nu mă ataşez de rezultatele lor.

***

Cred cu tărie că asta e una dintre chestiile cele mai sănătoase ca să am o viaţă împlinită:

să ştiu ce vreau, setat în momentul de AICI şi ACUM, cu acceptarea că mâine e posibil să nu vreau ce vreau azi;

– să trăiesc la intensitate maximă, să pun energie şi să construiesc ce doresc să construiesc, ce depinde de mine, atât cât pot eu mai mult şi mai bine. Cu iubire, dăruire şi recunoştinţă muţi munţii din loc ( dacă insişti să-i muţi, şi te-ai plictisit de relieful existent 😉 );

– dacă “Prietenul de la etaj” consideră altfel, şi nu-mi iese cum am socotit, e esenţial să accept asta, cu tot ce sunt, şi să nu mă cramponez şi agăţ de rezultate.

Fix atât de simplu este: dau tot ce am şi tot ce sunt, fac tot ce pot mai mult, cu inima deschisă, dar nu mă ataşez de rezultate. Abia atunci am reuşit să văd toată multitudinea  de opţiuni, şi să mă bucur de fiecare secundă care vine.

Cu drag,

Cristina

PS: dacă ţi-a plăcut articolul şi ştii pe cineva căruia i-ar folosi, nu ezita să îl „împrăştii”

Facebook Comments

Written By
More from cristina.maria

TU eşti un produs în lucru continuu? 

Timp estimat citire: 3 minuteAsa cum iti povesteam si in articolul trecut,...
Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Timp estimat citire: 3 minutePe peretele din faţă mea, aliniate ordonat pe poliţe fine dintr-un lemn natur, sunt peste o sută de sticluţe, identice ca formă, dar cu mai multe culori decât puteam să îmi imaginez. Îmi sclipesc ochii de entuziasm, ca de fiecare dată când poposesc aici – bine am ajuns în “paradisul meu colorat” :). Aşa cum se simte un copil în faţa unei jucării noi, aşa fac şi eu de fiecare dată când ajung la „laboratorul pentru unghii vii şi sclipitoare”. Stau pe scaun, răbdătoare, în timp ce mai multe persoane se mişcă în jurul meu. O parte dintre ele sunt..." />