Tu cum te reconectezi la tine?

#Jurnal_de_recunostinta Zi 10

 
Desi aseara am dat stingerea destul de tarziu, mi-am propus ca in dimineata asta sa ma ridic din pat la 8:00, cand suna alarma.
 
Zis si facut – dimineata, desi mai aveam un pic sa plang de somn, am sarit din pat, dus rapid, baut apa calda cu lamaie si miere, impachetat micul dejun, si cu ochii carpiti de somn inca, am pornit la drum.
 
Si au inceput motivele de recunostinta variate:

Culorile toamnei surprinse dimineata, la plimbare, pe Copou

De cand m-am mutat in Iasi, la inceputul lunii mai, tot spun cat imi doresc sa ies dimineata la plimbare pe Copou.
Si de mult de mi-am dorit, nu am ajuns nici macar intr-o dimineata…asta apropo de prioritati si cum alegem sa impartim cele 24 h pe care le avem. 😛
Azi, am ales sa o fac. Si nu ma mai puteam satura, in marea de culori – verde crud, si toate nunatele ruginii ale toamnei – cred ca tot ce mi-as mai fi dorit in plus era sa ma descalt, si sa topai prin iarba asa.
Din pacate, am ales sa respect regulile – nu calcati iarba…:)
PS: si inima uriasa de sezon e inclusa 😉 Bonus, nu degeaba m-am mutat la 3 minute de parc – a fost pentru inima.
Minunat pentru clatit ochii sezonul asta!

Casele minunate si felurite de pe bulevardul Copou.

Cand am calcat prima data in Iasi – in 2011 – m-am indragostit de casele din randul doi, din Copou.
Am trecut cu masina, si eram ca un copil lipit de geam, fascinata. Am decretat atunci: “Vreau sa am si eu o casa aici!“. Inca e in lucru aspectul asta , cert e ca iubesc sa le descopar – sunt mai vechi, mai noi, foste conace, casute de turta dulce, case-bloculete,  arcade, unele au niste curti impecabile.
Si detaliile lor, daca iti faci timp sa le vezi, iti pot umple toata ziua cu povestile din spate. Azi, doar cateva 
Bonus, tot pe Copou, imi place de fiecare data cand trec pe acolo sa admir detaliile bisericii Sf Nicolae, cred ca se numeste.

Povestea cu doua personaje smotocibile 

Pasind eu entuziasmata catre parc, fac cunostinta cu un catel – genul meu de catel, cu privire vioaie si poznasa, cu blanita numai buna de smotocit, si care isi savura dimineata la soare.

Abia apuc sa ajung langa el, si vad cum sare de la locul lui – eu inca nu ma dezmeticeam: “Ce se intampla? Ce ai vazut?”. Alergatura pana la un stejar din apropiere – zaresc o veverita care  apuca sa isi fereasca coada la timp.

Se opreste pe trunchi, destul de sus, cred ca un minut a stat sa se uite la noi, sa fie sigura ca nu o ajungem din urma.

Apoi, linistita, a zis ca e cazul sa isi piarda urma, schimband copacul 😉

Ce am invatat de la stufoseniile de dimineata – ca indiferent daca obtii ce vrei sau nu in diferite momente ale vietii, important e sa iti pastrezi buna dispozitie si starea relaxata.

Catel asa a facut 😉

Micul dejun in parc

Ma crezi ca m-am simtit din nou ca un copil care a plecat in excursie? 🙂

Din fericire, m-am asociat cu partea faina.:))

PS: am si o mica trauma legata excursii, cand, prin clasa a VI-a, eu si inca o colega am fost uitate la plecarea de la Vulcanii noroiosi.

Inca imi aduc aminte ca era cald, pranz, m-am gandit imediat ca nu avem apa si suntem in mijlocul nicaieri-ului…in timp ce alergam in spatele autocarului. Din fericire pentru noi, si-au dat seama repede ca nu-i formatia completa – dar am tras o mica mare sperietura atunci…De atunci, cred ca sunt mai atasata de grup, daca plec cu grupul 😉

Cititul pe o banca, sau alta…timp de 3 ore

Tin sa mentionez ca am avut si spor – am ajuns la pagina 101 din cartea proaspat inceputa 😉

Bateria telefonului, care s-a descarcat

Asa am fost sigura ca, dupa ce am facut poze, nu o sa mai fie nimic care sa imi distraga atentia de la ce imi doream sa fac.

PS: Cand am cutrierat prin tara de una singura, timp de 7 zile m-a ajutat enorm sa tin telefonul pe modul “avion” – in felul asta nu mai eram tentata sa deschid incontinuu mailurile, aplicatiile de Facebook sau Whatsapp – unde se pare ca am niste dependente. Am decis sa nu deschid nici radio sau altceva – linistea era numai buna. 🙂

Am reusit sa stau eu cu mine, sa gandesc, sa scriu, sa citesc, sa imi pun gandurile in ordine – ceea ce cu siguranta nu as fi facut cu atatea distrageri. 🙂

Tentatiile dispar, daca vrei cu adevarat sa plece.

Persoanele relaxate pe care le-am intalnit in parc

Am urmarit cu privirea o doamna care isi facea rezerva de apa, cu un zambet minunat de relaxat, un tanar care scria pe o banca, stergea – corectandu-si probabil forma pe care gandurile lui au capatat-o pe foaia de hartie, fetita buclata de 1 an si 9 luni – Sonia – cu care m-am jucat si conversat putin, inainte sa mearga catre topogan, bunicul unui baietel care ma sfatuia sa fac si eu unul cat mai repede 😉

 Mesajele “plantate” peste tot

“Iubeste-ma de tot” – pe banca verde – mesaj a prospetime si tinerete 😉  – asa a ajuns la mine.

Cuplul – sau nu – de 40+ ani, in fata la Kaufland, langa bulevard, imbracati foarte business, foarte prezentabili, discutau. Eu aveam fereastra deschisa, incercam sa ma incadrez pe banda. El ii explica ei despre gandirea pozitiva, despre cum gandurile noastre creaza, si ca daca ne gandim la moarte asta creem. Hotarat si perseverent. Doamna parea sa fie de acord.

Cred in mesaje pozitive, enorm de mult si enorm de multe – daca noi alegem sa le vedem.

Sentimentul de asezare si impacare pe care il simt de vreo 2 zile

In lunile astea, am avut momente multe de intrebari, nelamuriri, revolte, intelegeam ceva si apoi iar aparea la suprafata ceva ce nu procesam imediat. A fost provocator, bulversant si minunat pentru curiozitatea mea, in acelasi timp.

Am curatat, am schimbat, am crescut.

Am trecut prin perioade in care, dupa ce deja ma mutasem la Iasi, simteam ca nu imi gasesc locul, ca nu apartin nicaieri. M-as fi mutat – dar nu ar fi schimbat nimic – ar fi fost doar o fuga catre nicaieri.

Acum am simtit pentru prima data, dupa ceva vreme, ca sunt aseazata aici, si e bine – ca e locul meu aici, nu doar un loc.

Nu stiu pentru cat timp – si nici nu ma mai intreb.

Nu imi fac planuri pe termen lung, in afara proiectelor mele – care pot prinde viata si creste oriunde.

Ma bucur de AICI si ACUM.

Oamenii minunati de la care am invatat multe, si care mi-au transformat viata

Azi mi-au venit in minte cativa – si mi-au dat lacrimile, gandindu-ma cat am fost de binecuvantata – pentru ca au venit in viata mea, si pentru ca era momentul potrivit ca eu sa inteleg si procesez.

Poate ca au fost si altii – dar daca nu eram pregatita, schimbarile nu au fost la nivelul pe care il simt acum.

Schimbarile profunde se produc in noi atunci cand noi ne deschidem, si ne asumam tot ce am putea descoperi despre noi.

Si atunci vin si cei care ne calauzesc.

Glumita cu ursul polar

Azi eram la cumparaturi. La iesire, dupa case, vad un panou cu o glumita – pentru copii, cred – ca era cu animalute desenate. Mai merg un pic – inca unul.

A fost amuzant ca m-a prins…

Zebra il intreaba pe ursul polar:

“Stii cum se tine un urs polar in suspans?”

Ursul: “Nu, cum?”

Zebra: “Iti spun maine” 😛

Stiu, stiu – e pentru copii – dar pe mine m-a  pufnit rasul, am plecat de acolo cu un ranjet urias pe fata. Deja ma gandeam ca e suspect sa merg razand de una singura prin parcare…mi se intampla sa se uite lumea ciudat si cand zambesc larg 😉

“Hungry Eyes”

Azi am auzit melodia la Magic FM, mi-am adus aminte de Dirty Dancing – film pe care il iubeam – si am cantat cat m-au tinut plamanii la volan 😛

Ziua de azi a fost cu spor – am redescoperit cat de usor e sa ne reconectam la stari de productivitate, relaxare si focalizare.

Si ma intreb uneori de ce nu fac asta mereu, daca tot stiu cum…inertia, bat-o vina…

***

Cred ca e esential sa ne reconectam la noi insine, sa ne recapatam forta – si sa stim cum putem sa facem asta usor si rapid.

Pe mine ma ajuta verdele, natura si muzica preferata.

Tu cum intri in starea aia de “ai putea muta muntii din loc”?

Lasa-mi un mesaj si povesteste-mi!

Zi faina sa ai! 🙂

 

 

PS: Daca vrei sa citesti mai multe articole din seria “Jurnal de recunostinta” – cu traznaile si provocarile zilnice, cu bucuriile si surprizele de fiecare zi – de multe ori facand haz de necaz si cautand perspective noi, le poti gasi AICI

 

 

Written By
More from cristina.maria

Leave a Reply