Ma uit la bordul masinii – conduc cu mai putin de 15 km/h.
Ma amuz si incant pe de-o parte – valsez stanga-dreapta cu un Opelica ascultator, ocolind craterele. Admir peisajul si ascult pasarile, cu geamul larg deschis, fara muzica, fara zgomote si ma bucur de momentul asta de intimitate: “eu cu mine si Opelica”.
Nu mai stiu de cand n-am mai intalnit o masina, pe drumul ce strabate muntii.
Am plecat dimineata de la Obarsia Lotrului, am lasat in urma lacul Vidra si ma indrept catre Valea Oltului, dupa ce strabat, catinel-catinel, soseaua plina de gropi si alte obstacole.
Pe de alta parte, devine frustrant ca nevoi mai lumesti incep sa nu-mi dea pace.
Din „super viteza” mea, pun frana..brusca. Drumul sa sfarseste, sau cel putin asa pare. Intr-o curba in ac de par, un indicator daramanat semnalizeaza ceva si ma smulge din starea mea de visare. Vad un soi de pod care pare rupt, si ceva lucrari. Alarma falsa – e doar o alta zona de constructii, dar pot merge mai departe, tot ca un melc pe viteza a cincea.
“Daca tot am oprit, ia sa stau eu cateva minute sa ma bucur de peisaj si liniste. Si ce parau fain care clipoceste!”
Nu apuc sa cobor si, supriza. Se aude un zgomot si zaresc un nor de praf care se apropie de mine.
E o Dacia 1310, al carei partener de volan are incredere maxima in ea, inclusiv pe asa drumuri. Goneste linsitit. Trece prin dreptul meu, si zaresc parbrizul plin, incat nici nu mai apuc sa ma mai uit la sofer. Noroc ca numar repede.
“De ce oare ti-ai pune sase cruciulite in parbriz, cand una face exact acelasi lucru?”, ma intreb eu nedumerita, dar curioasa sa pricep.
Depasesc momentul, mai stau un pic sa ma relaxez si pornesc iar la drum.
Si atunci imi vine si raspunsul.
***
E o chestiune de convingere – daca el considera ca sase cruciulite il protejeaza mai bine decat una, are dreptate.
Daca pentru mine una functioneaza la fel de bine, si eu am dreptate.
E credinta noastra care face diferenta (in orice, nu vorbesc de zona religioasa, desi am pornit de la subiectul cruciulite).
Dupa cum il tot citez pe Henry Ford:
“Si daca crezi ca poti, si daca crezi ca nu poti, ai dreptate.”
***
Poate ai observat si tu ca sunt situatii in care ai o convingere de nezdruncinat (din cele benefice tie).
Nu ai nevoie sa dovedesti ceva, tie sau altora, pentru ca deja stii. Stii ca esti foarte bun in domeniul tau de activitate, stii ca ai un talent la pictura etc. Lucrurile merg fluid in directia aleasa. Asta e cazul cel mai fericit.
Totusi, sunt zone in care ai dubii, si ai nevoie sa iti schimbi convingerea care iti secatuieste resursele si te tine departe de potentialul tau, ca sa poti avansa.
***
Cum faci?
Printre cele mai metode simple ai:
1. Sa lucrezi pe convingeri, folosind exercitiul de aici.
2. Afirmatiile pozitive
Eu le vad cumva ca pe echivalentul celor sase cruciulite. E o metoda cantitativa, care prin repetitie schimba ceea ce am inmagazinat deja, dandu-ne increderea care ne lipsea.
3. “Mantre” (optiune propusa de Tony Robbins )
Mantrele, dupa cum le descrie el, sunt un mix de afirmatii cu emotii puternice (“pus in stare”).
E o vorba in engleza: “fake it till you make it” – “prefa-te pana iti reuseste“.
O tehnica similara e folosita in terapia cognitiv-comportamentala si terapia adleriana: “act as if” – “actioneaza ca si cand”.
***
Ca o concluzie, o schimbare cantitativa (prin repetitie, prin afirmatii pozitive, mantre), cat si o schimbare calitativa (scurtaturi de lucrat pe convingeri, alte metode de lucrat dincolo de zona constienta) dau rezultate, atata timp cat suntem perseverenti si deschisi sa facem cu adevarat schimbarea.
Important e sa decizi ca vrei sa schimbi ceva, si sa actionezi disciplinat in directia aleasa de tine.
***
Tu ce arii din viata ta ai, unde nu esti convins de potentialul tau?
