24 ore sunt insuficiente, dar AZI am învăţat că…

Mă uit pe fereastră, şi apoi frustrată la ceas – când Dumnezeu s-a făcut deja ora 8? Fain apus, dar ziua asta unde-a dispărut?

Cred că tuturor ni se întâmplă să observăm, din ce în ce mă des, cum zboară timpul pe lângă noi.

Mai demult mă amăgeam că, dom’le, asta e cu  noi, oamenii ăştia ocupaţi şi mereu în n-şpe mii de direcţii. Apogeul a fost când mamaia, care la vârstă ei nu prea mai poate face mare lucru, şi care până acum ceva ani îmi spunea că nu mai trece vremea, concluzionează: “Nu mai ştii cum trece timpul ăsta, acum e Paştele, acum e Crăciunul”. Asta a durut…Dacă până şi ea a ajuns la concluzia asta, e grav tare!

Acum două luni, după ce n-am mai fost angajată full time, deja mă lăfăiam (imaginar) în tot timpul pe care îl voi avea – luni sabatice, an sabatic. Câte o să fac, pe unde mai plec, plănuiam vacanţe, etc…Şi cum e vorba ceea, că socoteală din târg nu se potriveşte cu cea de-acasă, m-am trezit, cum necum, că sunt mai aglomerată şi mai obosită decât atunci când aveam un job. Mi-am propus să fac enorm de multe chestii, alergam în stânga şi în dreapta, zici că-mi intra timpul în sac. De aici,  a venit concluzia mea logică – “Timpul trece mai repede pentru oamenii liberi şi fericiţi”

Realitatea e că aveam o tendinţa zdravănă să mă împrăştii în varii direcţii, să fiu curioasă şi să descopăr mereu lucruri noi, activităţi noi. Asta e constructiv şi tonic, până să devină frustrant (când nu terminam mai nimic din ce-am început, pentru că mă plictiseam pe drum între timp) şi epuizant (faptul că săream de la una la altă mă lipsea de productivitate şi consumăm mai multă energie decât dacă aş fi fost focalizată pe o singură acţiune, până la capăt).

Aşadar, pentru a îmi creşte eficienţa, mi-am impus să mă întorc la nişte rutine care de-a lungul vremii mi-au folosit.

Până la urmă, ce e important să nu uităm e că problema reală nu este timpul – toţi avem 24 ore  – ci modul în care îl facem (sau nu) să fie folosit cu cap şi inimă .

E vorba de energia pe care o am sau nu o am în cele 24 ore. Ţi s-a întâmplat, cu siguranţă, să ai zile în care simţi că ai spor, şi până la prânz rezolvi tot ce ţi-ai propus. Pe de alta parte, mai sunt si zile în care seara te întrebi ce ai făcut din ce ţi-ai plănuit şi răspunsul e „mai nimic”. Şi sunt tot aceleaşi 24 ore…

Ca sa fac ordine, acţiunile mele le-am distribuit pe 3 fronturi:

1. Am început prin a delimita foarte clar ce îmi doresc să fac şi ce fac din obligaţie.

Ce îmi doresc să fac – Ce beneficii îmi aduce activitatea X? Mă ajută pe termen lung sau obţin doar relaxare de moment?

Ce trebuie să fac  = obligaţii – În ce măsură pot renunţă la activităţile din lista asta? Cum pot să fac mai puţine lucruri din categoria asta?

Am renunţat să mă văd cu persoane sau să dau telefoane dacă nu simt să fac asta. Am renunţat la multe manifestări perfecţioniste ale mele. Am început să comasez activităţile din „trebuie” cu cele din „vreau” – în timp ce spăl vasele ascult un podcast, sau mă uit la un filmuleţ motivaţional, sau vorbesc la telefon.

Când am ales să fiu mai atentă la modul în care îmi petrec ziua, am început să cresc proporţia lucrurilor pe care le fac pentru că vreau, şi să o reduc pe cea a lucrurilor pe care le fac pentru ca trebuie.

Beneficiile principale? Mai multă energie şi mai mult chef de viaţă, mai multă libertate interioară și manifestată, mai multă sinceritate față de mine și ceilalți .

2. Am început să fac mai multe lucruri care îmi cresc calitatea energiei de care dispun şi capacitatea de concentrare într-o direcție

Pe lista asta eu am inclus meditaţie, rugăciune, yoga– activităţi pe care le fac zilnic, şi care mă ajută să folosesc mai focalizat energia pe care o am. E în plan să adaug şi sportul pe lista, dar deocamdată e doar în plan  ( se găsește încă pe lista de “trebuie”, nu de “vreau” )

Beneficiile principale? Focalizare şi mai mare eficiență în a face ce mi-am  propus, mai mult zen şi uşurinţă în a accepta ce nu pot schimba, echilibru interior și tendința de a vedea rapid partea plină a paharului.

3. Conştientizare

Acum vreo trei ani am început să ţin un jurnal online (www.penzu.com) – în care m-am concentrat nu neapărat pe întâmplări, ci pe trăirile mele raportat la situaţiile apărute. Am scris uneori mai des, alteori mai rar.

În perioada asta, mi-am dat seama cât de mult mi-a folosit. De ce? Pentru că jurnalul meu online are un reminder – „Cristina, uite ce ai scris acum 2 ani…”. Surpriză – am constatat că acum 2 ani am trecut prin nişte situaţii, cu concluziile aferente, care acum s-au repetat, în raport cu acelaşi persoane (asta a fost partea cea mai amuzantă).

Cred cu tărie că atunci când ceva se repetă în viaţa noastră, în situaţii diferite şi chiar în raport cu persoane diferite – tiparele, cum le numesc eu, sunt de fapt lecţii neînvăţate de noi.

Universul are un simț al umorului foarte rafinat,cu toate lecţiile repetate de X ori, în speranţa chioară că poate noi, muritorii de rând, ne-om prinde într-un final ce şi cum. Asta e una din temele mele favorite, cu tipare, lecţii recurente, etc – promit să revin la ea ;).

Aşadar, pe lângă trăirile zilnice, în fiecare seară fac retrospectiva zilei – CE AM ÎNVATAT AZI?

Bună, rea, cum o fi fost ziua aia, ceva tot ar trebui să fi scos din ea, ca să nu fie timp irosit – şi modul ăsta de a privi lucrurile mă aduce în rolul analitic, în care pot privi întâmplările mai obiectiv şi constructiv pe termen lung. Chiar dacă ceva-ul e “aşa nu mai fac în veci vecilor amin”…tot e ceva .

Lista mea de auto-cercetare zilnică sună aşa:

1. Ce a fost bine azi?
2. Ce n-a fost pe gustul meu, şi aş putea face mâine mai bine?

3. Dacă extrag un lucru – doar unul – care să fie o concluzie CONSTRUCTIVĂ a zilei, care e acela?

PS: pe lista trec (preferabil) doar ce a depins şi depinde de mine – restul sunt poveşti care se transformă în frustrări 😉

Beneficiile principale? Cu o investiţie de 5 minute de conştientizare/zi pot învaţa lecţii importante pentru mine. Pot să mă dau de 2 ori cu capul de acelaşi perete, nu de 10 . Sunt mult mai recunoscătoare pentru tot ce vine în viaţa mea, pentru că deja nu mai am „zile proaste”, ci „zile cu lecţii preţioase”. Îmi este infinit mai ușor sa pun piesele într-un puzzle mare, și sa găsesc soluții la ce mai apare pe parcurs. În viață nu ne plictisim, asta e sigur.

***

Nu-mi iese (încă) partea cu trăitul în prezent 100% din timp – încă deraiez, ba în trecut, ba în viitor. Dar cred cu tărie că cele 5 minute – exact, 5 (în situaţia de faţă, sunt suficiente 😛 ) – sunt un pas uşor de făcut şi eficient pentru a trăi mai conştient,  dacă sunt dispusă să fiu sinceră cu mine.

Dacă cineva te întreabă CE AI îNVĂȚAT AZI, ce îi spui?

Cu drag,

Cristina

PS: dacă ti-a plăcut articolul și crezi că ar fi util si altora, nu ezita să dai un “share”