O farama de emotie in orice

Ieri – cu ploaia si vantul de afara – m-a apucat o stare de melancolie…si mi-am amintit de articolul asta.

A fost primul articol pe care l-am scris, in 2013, intr-o cafeanea din Cluj, cand abia iesisem din spital si asteptam sa ajunga Alina sa imi conduca masina si pe mine pana la Bacau.

In dimineata asta, m-am trezit si m-am gandit din nou la el. De data asta, cu speranta si recunostinta si cu sentimentul ca NOI NE FACEM FIECARE ZI MINUNATA, daca alegem.

Te las sa citesti si sa imi spui cum ti s-a parut.

“Azi ma bucur de prima zi full in afara spitalului…prima zi in care pot sa profit maxim de noua perspectiva ce mi s-a oferit asupra vietii.

Dupa o scurta vizita la spital, sa schimb pansamentul si sa imi iau la revedere de la oamenii dragi intalniti aici, pornesc agale spre pensiune. Vazusem zilele trecute o patiserie draguta la coltul strazii, si am zis ca mi-ar surade o cafea si ceva usor de mancare, la o masa atinsa de razele calde ale soarelui…cu asa iarna, orice raza e binevenita.

M-am asezat – doamne dragute, praji foarte dragute, sandwich bun bun, si cafeaua perfecta. 

La un moment dat intra un batranel, imbracat ponosit si nu prea, ezitand, cu baston si o plasa pe roti pentru cumparaturi.Se uita stanga dreapta usor stingher, dar parca de-al casei, si se indreapta spre cea mai insorita masa, unde era asezata o tava – care se gasea acolo de cand sosisem eu – tava pe care era un covrig cu nuca, insiropat si pufos, si un ceai. Se aseaza usor, si soarbe o gura din ceai.

Doamna care servea vine la dansul cu un alt ceai – cald – si cu o atitudine la fel de calda si plina de drag, il intreaba ceva si ii aseaza pe masa ceaiul nou. “Asta pe care il aveti s-a racit, vi-l las pe acesta cald – sa il beti pe care va place mai mult”. Batranelul se uita la ea, ca un om de-al casei, si ii raspunde”Amandoua imi plac”. Cauta in buzunar si scoate, in semn de recunostinta, o ciocolata,pe care i-o intinde doamnei. Doamna ii multumeste, cu aceeasi familiaritate pe care o au doi oameni care se stiu de o viata, si pleaca la treba ei.

A fost atata caldura in gesturile lor, atata viata, calm, armonie, incat uitandu-te la ei puteai sa simti starile de liniste, calm, pace sufleteasca. Doi oameni care se cunosc intr-un mediu atat de comun, si care dadeau senzatia ca se cunosc si le pasa unul de altul de o viata. A fost o scena atat de emotionanta, incat cu greu mi-am stapanit lacrimile.

Am plecat de acolo, avand in minte scena batranului senin si impacat, care a scos din buzunar un cutitas si o furculita de unica folosinta, taindu-si tacticos covrigul cu nuca, bucurandu-se de ceai – oricare era el, de soarele care razbatea prin geam si de orice vorba buna si calda pe care o primea.

***

Am plecat gandindu-ma – asa de usor e sa fim impliniti si fericiti?

De ce oare nu stim toti sa ne bucuram de lucrurile marunte ale vietii?

De ce nu stim toti sa oferim si sa primim un zambet cald si sincer, o vorba buna spusa din suflet?

Oare poti sa iti imaginezi ce senini am fi daca am face zilnic macar un lucru bun pentru cineva drag, fara sa asteptam nimic in schimb?

Cum ar fi daca am darui zilnic ceva aparent mic – dar atat de important, cum este un zambet, o vorba buna, atentie si ganduri bune, cuiva de la care nu asteptam nimic?

Tu ce prim pas ai putea face sa faci pe cineva un pic mai fericit decat era cu un minut inainte sa te intalneasca?

PS: Daca ti-a placut articolul si crezi ca altcuiva dintre cei dragi tie i-ar placea, te rog sa ii dai un like, share sau chiar un send by email. Iti doresc sa ai o zi plina de caldura!