Sunt sigura ca fiecare dintre noi se intalneste des cu notiunea de ego, si la fel de des cu manifestarea lui in viata noastra cotidiana.

Azi iti voi povesti despre ego dintr-o perspectiva mai degraba spirituala – ce este, care e rolul lui, cum preia adesea controlul asupra noastra. Unele moduri sunt usor de observat, altele mai subtile (unele le-am vazut chiar ca fiind surprinzatoare, si am simtit sa impartasesc cu tine).

Iti voi dezvalui astazi 6 din cele 12 moduri in care ego-ul nostru poate prelua conducerea, si cu ce capcane vine fiecare dintre aceste atitudini pentru noi si pentru cei din jur.

Asadar…

***

Ce este ego-ul?

Ego-ul ia nastere din totalitatea acelor credinte, frici, experiente din trecut, cu care ne identificam – si pe care nu le mai vedem ca ceea ce sunt (experiente etc), ci le suprapunem cu propria noastra persoana.

Ego-ul ajunge sa fie imaginea noastra – un sine pe care ni-l prezentam noua si restului lumii, dar care nu este sinele nostru real.

Fiind creat din energia mentala, isi gaseste pilonii de sustinere in trecut, pe care ii proiecteaza cu valoare de adevar asupra prezentului si viitorului.

***

Ne ajuta ego-ul?

Ego-ul ne este de folos sa ne adaptam in societate, iar intentia lui pozitiva – de a ne sprijini si proteja, este implinita pana in punctul in care il lasam sa preia controlul.

Cand preia controlul, devine un “prieten fals” care face tot posibilul sa ne protejeze, spunandu-ne ca suntem in felul x si y, si nu altfel.

Ne impiedica sa facem schimbari, pentru ca lui nu ii plac. Ne rigidizeaza intr-un rol, si ne pune piedica atunci cand incercam sa iesim din zona de confort si tipare. Ne incurajeaza sa ne bagam de bunavoie intr-o cutiuta, si sa nu mai vedem ce e afara.

***

Lise Bourbeau, autoarea cartii “Cele cinci rani care ne impiedica sa fim noi insine”, il compara cu un vecin, caruia i-am oferit ospitalitate si pana la urma vine la noi in casa si ne spune cum sa ne comportam.

Tot ea spune ca ego-ul este “totalitatea credintelor care ne impiedica sa fim noi insine.”

Cand ego-ul nostru se dezlantuie, noi punem una dintre mastile asociate celor cinci rani, ca sa ne protejam.

Rana de respingere activata ne face punem masca fugarului, rana de abandon – masca dependentului, rana de umilire – cea a masochistului, rana de tradare – masca dominatorului, iar rana de nedreptate – cea a rigidului.

(Voi pregati o serie separata de articole pe tema asta. Pe mine informatiile integrate m-au ajutat sa inteleg, accept si vindec aspecte care ma sabotau de ani de zile.)

Ca o concluzie, ego-ul e prietenul care ne ajuta sa ne adaptam, isi indeplineste in continuare menirea, atata timp cat nu ne identificam cu el.

***

Ce pierdem cand reactionam condusi de ego?

♦ nu mai comunicam cu sinele nostru, cu acea parte din noi care stie ca este TOT

♦ ramanem pe tiparele vechi, din zona mentala, care ne repeta ce putem si ce nu putem face (bazandu-se pe istoric)

♦ ne rigidizam in anumite roluri si ne inchidem intr-o cutiuta cu eticheta “Eu asa sunt”

♦ pierdem ocazia de a ne conecta cu restul lumii (oameni si tot restul energiei inconjuratoare) la un nivel profund

♦ nu descoperim potentialul nostru si al altora

♦ ne impiedica sa facem schimbari in viata noastra si sa evoluam

Ceea ce ne-a ajutat sa supravietuim, dupa un anumit punct, ne impiedica sa evoluam.

***

“Daca vrei cu adevarat sa iti diminuezi treptat ranile, e absoluta nevoie sa devii constient de enorma putere si influenta pe care le are ego-ul in viata ta.”

Lise Bourbeau

***

De ce vrea ego-ul sa detina controlul?

Dorinta cea mai mare a ego-ului e sa fie vazut, iar frica lui cea mai mare este ca ar putea disparea (motiv pentru care insista sa se asigure ca ramane activ).

***

In ce moduri se poate manifesta ego-ul?

Unele dintre manifestari sunt usor de reperat, pentru ca ne-am invatat sa le depistam – la noi si la ceilalalti.

Altele sunt atat de subtile incat nici nu ne-am pune problema – dar isi fac treaba la fel de bine – sa construiasca un zid intre noi (cel real, sinele nostru) si mediul inconjurator.

***

1. Folosirea cuvintelor eu / mie / pe mine / imi

Nu spunem nimeni sa nu le folosim – dar e important pentru noi sa discernem cand e ego-ul cel care vorbeste si sa observam daca incearca sa ne puna bete in roate.

Cand scriu, de multe ori iti dau exemple din experienta mea.

Daca fac asta si ma gandesc ca eu am mai multa experienta etc, e o convingere ce ma saboteaza si imi taie comunicarea cu sinele meu divin si cu sinele tau divin.

Daca o spun ca imparatasire, fara sa judec alegerea ta sa citesti sau nu, sa fii de acord sau nu,  fara asteptarea ca tu sa faci x sau y cu informatia, pot sa o fac in continuare – nu simt situatia ca fiind pe post de “bete in roate”.

***

2. Criticile

Prin criticarea celorlalti, prin observarea defectelor si imperfectiunilor (ale oamenilor si situatiilor), ego-ul se valideaza. El este superior, important – si asa se linisteste ca nu o sa dispara.

“M-am saturat sa tot trebuiasca sa ma repet! Cred ca am fost destul de clar!”

(Mesajul din spate: EU ascult mai atent, Eu sunt mai focusat, ca sa inteleg mai repede.)

“Nu pot sa cred ca face din nou asta, desi stie ca nu imi place!”

(Mesajul din spate: EU tin cont de ce ii place.)

“Saraca, are din ce in ce mai multe probleme, devine treptat o victima.”

(Mesajul din spate: EU sunt stapan pe mine. EU nu caut sa atrag atentia prin problemele mele. EU nu profit de ceilalti.)

***

3. Folosirea generalizarilor

Prin exagerari si generalizari, ego-ul isi acorda importanta de care are nevoie.

Prin inducerea vinovatiei, se asigura ca detine controlul – asupra noastra sau asupra celorlalti.

“Esti TOTDEAUNA ocupat la munca si acasa si nu esti NICIODATA prezent cand am nevoie de tine!”

“Eu nu am DELOC frici.”

“(Tu) Intarzii INTOTDEAUNA.”

***

4. Folosirea lui TREBUIE si a conditionalului

Prin folosirea lui “trebuie”, ego-ul ne comunica faptul ca noi nu avem de ales si ne priveaza de a ne bucura de liberul nostru arbitru.

Expresiile “ar trebui”, “ar fi bine”, “mi-ar placea” ne arata noua ca suntem ghidati de niste frici in momentul respectiv.

Asa, prin frica indusa, suntem usor de controlat si tinut in frau.

Cand sesizam tiparele in vorbirea sau gandirea noastra, o varianta e sa ne oprim si sa ne intrebam:

“Chiar trebuie? Cine spune ca trebuie?

“Ar fi bine sa fac X…”  => “Ce anume ma impiedica sa fac asta?”, apoi “Cum pot sa dau la o parte / ocolesc ceea ce ma impiedica?“

Ne putem da seama ca am iesit din influenta ego-ului cand, in loc de “mi-ar placea sa merg la mare” spunem sau gandim “luna asta o sa merg la mare.” (nu mai e nici un obstabol perceput)

***

5. Identificarea cu ce AVEM si ce FACEM

Nu suntem ceea ce avem: bani, talente, titluri, functii etc.

Nu suntem nici ceea ce facem: sot/sotie, medic, parinte etc.

Nu suntem nici persoana cu care ne insotim: “sunt sotia lui X”, “sunt mama / tatal lui y”, “sunt fiul/fiica lui Z”

Nici sotul nu e “al meu”, nici iubitul, nici copilul  – pentru ca ei sunt entitati de sine statatoare, fiinte care au venit cu misiunea proprie, cu lectiile proprii, pe care doar alegem sa ii sprijinim / insotim. (aici am scris un pic mai mult, pe tema asta).

Capcanele aici sunt:

♦ ca ma validez fals, nu prin esenta mea, ci prin raportarea la ceva exterior, subiectiv si schimbator

♦ gelozia vine tot din ego – din senzatia falsa ca celalalt e “al meu” impreuna cu teama ca celalalt si-ar putea gasi pe cineva mai bun decat mine

♦ daca pierd averea, ma despart de sot, raman fara job – eu cine sunt?

Persoanele care se identifica prin ceea ce au dezvolta o tendinta mai mare de a cadea in depresie si a avea ganduri de suicid, daca pierd acele obiecte/persoane pe baza carora si-au construit identitatea, si fara de care inca nu stiu cum sa se regaseasca

♦ criticile sunt mult mai greu de suportat de catre cei care se identifica cu ceea ce fac – pentru vor lua personal o remarca la adresa activitatii, ca si cand ar fi ei (personal) criticati

♦ scade stima de sine, prin asocierea de mai sus

“Mancarea asta e foarte proasta.” (deci, inteleg eronat ca sunt o bucatareasa proasta, nu ca de data asta mancarea mea nu a iesit buna)

Ce imi ofera ego-ul in cazul asta? Senzatia ca sunt important, ca doar asa contez si sunt peste nivelul altor persoane, ca merit sa fiu iubit pentru ca am toate astea.

***

6. Complimente si recunostinta

Ego-ul ne sustine sa cautam mai multe si mai multe complimente si aprecierea manifestata a celor din jur. Prin ele ne dam valoare (perceputa) si ne cream o falsa stima de sine.

Riscul e ca, in momentul ca in care poate nu le mai primim, sau din contra, suntem dezaprobati, lumea noastra fragil construita sa se prabuseasca.

Ego-ul preia controlul cand:

♦ simtim nevoia sa povestim mult despre noi, fara sa fim intrebati.

♦ ne aranjam in speranta ca vom fi remarcati.

♦ adunam multe informatii, ca sa fim mai culti sau mai pregatiti decat altii.

♦ ne plangem de slabiciunile noastre sau le denigram. (cu asteptarea subtila sa ne spuna altii ca suntem buni si capabili).

♦ mergem in mod constat in aceleasi locuri, pentru ca ne place sa fim tratati ca “de-ai casei”,  sa ne fie recunoscute preferintele.

Respingerea complimentele este tot o forma prin care ego-ul preia conducerea, in speranta ca va primi mai multe complimente, care sa le intareasca pe cele initiale.

“Trebuie sa fii foarte bun organizator sa faci asta.”

“Nu, nu a fost mare lucru, si am avut ajutor.”

Raspunsul ne arata ca ego-ul asteapta si mai multe complimente, care sa ne valideze si sa ne ofere confirmarea ca suntem capabili si contam.

(Raspunsul din afara zonei de ego eraun simplu “iti multumesc, esti foarte amabil.”)

***

Pentru astazi, ma opresc aici. Sper ca informatiile ti-au fost de folos.

Saptamana viitoare revin cu partea a II-a, in care iti povestesc despre celelalte 6 aspecte, precum si modul in care ar fi util pentru noi sa gestionam situatiile in care ego-ul uita cine e seful.

Impartaseste-mi, daca simti sa faci asta, ce situatii ai mai identificat tu in care ego-ul preia rolul de conducator.

PS: Postez zilnic pe pagina oficiala de Facebook si pe profilul personal de Facebook – ma gasesti si acolo 

PPS: o parte dintre exemple, precum si alte exemple diferite gasesti in cartea lui Lise Bourbeau – “Vindecarea celor cinci rani”

AICI