Stii ce ma face sa fiu A NAIBII DE SLABA in fata provocarilor?

Stii senzatia aia de panica, neliniste si sentimentul ca porti toata greutatea lumii pe umeri?
Si in acelasi timp, ca nu sunt starile tale?
Parca esti si parca nu esti, in acelasi timp?
***
Asa mi-am inceput eu dimineata.
Bine dispusa si relaxata,  pun piciorul pe blanita alba de la marginea patului.
Ma bucuram inca de raul limpede pe care il traversasem in vis cu masina . De prezenta calda a domnului care avea un magazinas cu dulciuri de casa, pe care le savuram – tot in vis . De buchetul urias de margarete pe care il cara in brate sotia lui. 🙂
 
Apoi, starea mea tasneste in extrema cealalta. Si incep sa imi pun intrebari.
 
“Ce te nelinisteste cel mai tare?”
 
“Care e frica cea mai mare?”
 
“Cum poti face, concret, sa te desprinzi din ea?”
***
 
Azi mi-am dat voie sa nu fac nimic – sa nu citesc, sa nu scriu, sa nu fiu productiva in nici un fel. Sa lancezesc, sa stau in pat si sa ma uit la o comedie …chiar si proasta. Sa dorm, sa ma trezesc, sa mai beau un ceai sau o cafea, si sa mai gasesc ceva lenes de facut – doar daca o sa simt.

Fara alte provocari!

 N-am rezistat, evident…si am intrat in priza, daca tot nu trebuia sa fac nimic 😉
 
***
M-am uitat ca in oglinda retrovizoare la ANUL ASTA –  l-am simtit mai roller coaster parca decat toti anii care au trecut.
 
Si asa i-am auzit si pe cei din jurul meu.
 
De cateva luni, am o senzatie stranie de “zoom-out” din propria viata.
Parca ma uit, ca un observator, si nu imi vine sa cred ca sunt eu si ca e viata mea asta, atat de schimbata fata de anul trecut – in aceeasi perioada.
Si se intampla pentru ca inca (mai) sunt obisnuita sa mai compar cu vechiul Eu, asa cum poate multi facem.
 
***

A fost un an PROVOCATOR pana in maduva oaselor si inapoi.

 
  •   m-am mutat de 2 ori in mai putin de un an, cu cele un milion de lucruri ale mele.

Cand zic un milion, crede-ma, nu glumesc…cine ma stie, cunoaste ce vorbesc.

  • nu doar ca m-am mutat, dar am schimbat si orasul– cu unul in care nu am mai locuit pana acum.

Decizia a fost una spontana, si profund irationala – cum am luat, de altfel, majoritatea deciziilor importante de-a lungul timpului.

  •   s-a incheiat o perioada de 8 ani, petrecuta in cadrul unei companii.

Au fost ani cu multe schimbari si cu multe lucruri de invatat, cu bune si mai putin bune, cu provocari si bucurii.

A fost un final dureros, oricat nu am vrut sa imi recunosc – prin prisma separarii de oameni dragi, a lectiilor invatate (si nu mereu pe calea usoara).

A fost, paradoxal, si eliberator in acelasi timp – impingandu-ma sa merg catre visul meu.

  • nu doar fuse schimbarea de job, am si renuntat si la domeniul in care am lucrat 11+(5) ani
  • am pornit cu frici si inconstienta si incantare in directia visului meu de cand eram in clasa a 10-a

Ani intregi m-am lasat condusa de frici ce se tot amplificau, care ma tinusera departe.

Daca nu sunt destul de buna? Daca nu ma descurc? Daca…? Daca…?

Dar la un moment dat pocneste balonul, nu? 😉

Inca am momente cand nu am nici cea mai vaga idee cum “ar trebui” sa fac lucrurile – dar ce pot sa fac altceva decat sa aflu, nu? 😛

 
  •   am incheiat o relatie dupa 5 ani (cu on and offs), pentru care imi si luasem decizia sa ma mut in Iasi 😉

A fost una dintre cele mai dureroase si in acelasi timp rationale decizii din viata mea.

A fost si cea mai frumoasa despartire pe care puteam sa o am – daca o despartire poate fi frumoasa.  😛

  • am avut cateva luni in care nu ma regaseam nicaieri.

Stii senzatia aia ca vrei sa te muti, dar n-ai sti unde, pentru ca nicaieri nu se simte ca fiind “acasa”

Din fericire, s-a asezat locul cand eu m-am asezat interior.

  • am invatat si descoperit noi tipare ale mele, laturi pe care nu stiam ca le am si manifest – cu plus si minus.

Mi-am depasit limite, pe care cumva nu credeam ca o sa le trec – in alte relatii dupa acea schimbare de drum.

Oamenii care au aparut in viata mea au fost cei mai potriviti sa ma invete inca ceva pentru completarea puzzle-ului, oricat de dureros a fost din nou.

  • am avut al treilea moment din viata mea cand am simtit – din fericire pentru foarte scurt timp, cum am povestit AICI – ca nu mai pot merge mai departe si ca nu mai vreau.

Noroc ca unul dintre lucrurile invatate in anii astia a fost faptul ca toate vin si trec, e doar o chestiune de timp – si pot trece prin orice, indiferent cat doare.

  •   am avut surprize legate de prieteni care erau in viata mea de ani de zile – pe acel principiu “I didn’t see it coming”.
  • am fost judecata dur pentru alegerile mele in mai multe randuri, de catre oameni mai apropiati sau mai putin. Mirarea e ca, din diferite motive, nu ma asteptam sa o faca, sau am inteles si acceptat mai greu fricile si motivatiile din spate. Asteptarile, bata-le vina 😛
  • am terminat cursul de Evolution Coaching si 2 tabere, profund revelatoare dar si profund ravasitoare – pentru ca au scos si mai mult la suprafata din ceea ce zacea inauntrul meu. In plus adaug si initierea in Karmic reiki si regresii – sa tot caut, nu? 😉
  • niste revolte ale organismului meu, care se aliniasera acum 3 ani, au dat semne ca se plictisesc asa cumintele 🙂
  • a fost o provocare pentru mine, dupa ce am lucrat de cand aveam 18 ani (ca promoter, cu 3 lei/ora ), sa fiu mai neproductiva financiar anul asta decat am fost obisnuita sa fiu.

Si nu despre bani era vorba, ci despre ceva ce am facut 16 ani si acum ma scoatea din obiceiurile mele. Era despre o eticheta pe care eu mi-am pus-o mie insami si de care m-am despartit.

Cred ca mai am provocari pe lista, de care uit acum…iar anul nu e terminat.
***
 
Sunt multe momente in care nu ma recunosc – pentru ca vechea Eu inca incearca sa controleze lucrurile.
 Anul asta mi-a aratat si imi arata in continuare ce iluzie e controlul asta – si cat de important e de fapt sa ma bucur DOAR DE DRUM.
 
E fain sa am un obiectiv, sa fac toti pasii posibili spre el. E ok si sa ma simt debusolata de cate ori nu pricep incotro merg eu si lucrurile din jur. E firesc si sa imi fuga pamantul de sub picioare – ca se recladeste din nou – altfel.
E ok sa fiu si vulnerabila si puternica, pentru ca altfel nu se poate. E FAIN CA FIECARE PROVOCARE SA FIE O JOACA NOUA. 😉
 
Anul asta am cunoscut o noua Eu, mai pusa pe joaca si traznai, care simte din ce in ce mai rar nevoia sa controleze lucrurile si sa le bage in tiparele cunoscute.

O noua Eu care a integrat (nu doar rational)

ca e CEA MAI IMPORTANTA in propria viata – asa cum suntem NOI TOTI. 

***
Ce ma face a naibii de slaba in fata provocarilor
este fix rezistenta pe care o opun uneori lucrurilor care vin si care nu sunt imbracate cum as vrea.
Ce ma face a naibii de slaba in fata provocarilor
este momentul in care uit ca Prietenul de la Etaj stie mereu mai bine ce face, si nu, nu doar se distreaza cu noi.
Ce ma face a naibii de slaba in fata provocarilor
este lista de asteptari, de la mine si de la ceilalti, si iluziile pe care le construiesc uneori ca sa justific povestile.
 –
In rest, sunt perfecta asa sucita si zapacita cum sunt 😉
***
Sunt curioasa,

Care e cea mai mare PROVOCARE pe care o simti TU in momentul asta?

 

Ce anume te preocupa cel mai tare?

 
***
Sa avem un rest de an cu revelatii delicate si profunde in acelasi timp 😛
Si joaca mai comoda, daca se poate
 
PS: asta e pe principiul “Faca-se, Doamne, voia ta, dar eu totusi iti strecor my bullet list cu ce as vrea” 😛
PPS: Nu uita sa imi lasi un comentariu sa imi spui despre provocarile tale 🙂
 

Written By
More from cristina.maria

Leave a Reply