Incep povestea mea de azi cu o marturisire: pana acum cativa ani, nu imi placeau pisicile.

Am fost mereu un om care prefera sa isi ia un catel, pentru ca mi se pareau mai loiali, mai calzi, mai dedicati. Vedeam la pisici acele minusuri – mituri raspandite: ca sunt egoiste, prefacute etc.

In 2012, a aparut prima pisica ce parea suficient de draguta incat sa primeasca atentia mea – o pisica a bunicii, simpatica, cu o fetisoara rotunda si frumoasa (pe atunci glumeam ca nu arata ca o pisica tipica, si de asta o plac), foarte inteligenta si de bun simt.

Ulterior, alte pisici si-au facut loc pe langa mine, cu titlul de “calatori temporari” prin calea mea.

In mai anul asta, am schimbat casa.

Noul apartament are gradina, si cateva pisici erau deja parte din peisaj.

Pe vremea aceea, insistam ca eu nu vreau pisici (pentru ca lasa par, se catara peste tot, fac dezordine si bonus, am alergie si mi se umfla ochii daca stau prea mult in preajma lor).

Nu vreau pisici ale mele, dar le pot hrani, ca doar asta e un gest dragut si binevenit pentru ele, nu? No strings attached, vorba americanilor Nu ne atasam.

In timp, au aparut altii mici si simpatici, iar pas cu pas si-au gasit mai mult timp in programul meu, mese extrem de diversificate (incercat 3 feluri de bobite, ca nu le placeau, pate, pliculete – orice, sa fie pisicile fericite ), joaca si mai nou au “covorasul lor”in casa.

Ce iti scriu azi pleaca de la o credinta puternica pe care o am.

Convingerea mea e ca, daca vrem si suntem atenti in jur, putem invata de la oricine sau orice.

Invatatul poate fi:

♦ in sensul clasic al cuvantului – o informatie care te ajuta, o abilitate.

♦ o constientizare care te ajuta sa corelezi niste informatii pe care deja le ai si sa le “legi” incat sa iti dai un raspuns.

♦ chiar si un “asa nu”.

Pisicile din gasca mea s-au dovedit profesori buni pentru mine in perioada asta.

Bonus, au fost adevarati terapeuti in momentele mele de stres extrem (ultimul an – an si jumatate a fost, cred, unul dintre cei mai grei de care imi amintesc).

Asadar, ce lectii vreau sa impartasesc cu tine din ce am re(invatat) cu ele?

1.Ramai cu ochii pe obiectiv

Ai observat vreodata o pisica, atunci cand incearca sa vaneze? Sau cand ii proiectezi o luminita rosie pe usa sau perete?

Poti sa o strigi, poti sa ii spui orice – ea e concentrata sa iti atinga obiectivul.

Nimeni si nimic nu o poate distrage, asta fiind si motivul principal pentru care, de cele mai multe ori, isi atinge tinta.

La fel se intampla si in cazul nostru. Daca ramanem focalizati suficient de mult timp asupra obiectivului nostru, sansele sa il atingem cresc exponential.

____

Focalizarea pe un singur lucru ramane una dintre provocarile mele majore.

Mereu am o mie de idei, mereu sar de la una la alta.

Plec in bucatarie sa iau un pahar cu apa, vad ca o cana nu e la locul ei – o pun la loc, spal un vas, apoi ma gandesc ca as mai putea aseza si o vaza…plec sa duc un prosop de bucatarie in punga cu prosoape de spalat, care e in baie.

Acolo mai vad o pata pe chiuveta sau ceva nu e la locul lui – se cere remediat.

Imi amintesc ca nu am platit factura la Vodafone – scadenta e peste 2 zile.

Imi mai vine fix atunci si o idee pentru un nou articol, pentru ca in timpul asta, nu e ca si cum motorasele mele se opresc de la sine. Asadar, ca ma grabesc catre primul carnetel sau bon de supermarket, sa o notez.

Dupa ceva vreme, ma intreb contrariata:

“- Eu ce voiam sa fac, de fapt?”

E ca in glumita aia (cat se poate de reala, din pacate), in care iti cauti ochelarii, ei fiind bine-merci pe nas.

Daca mai suna si telefonul intre timp…clar focalizarea e plecata departe tare.

Ce ma ajuta?

Instrumentul preferat e tehnica Pomodoro, de care ti-am mai pomenit, si despre care am spus ca o sa scriu un articol rapid.

Pe scurt – telefon pe silent, alarma fixata pe 25 minute, ma fortez sa nu ma ridic de pe scaun cand scriu / citesc / editez pana nu suna alarma. Telefonul sta la distanta, preferabil, ca sa nu am tendinta sa ma uit incontinuu la el.

***

2. Ramai perseverent ca sa obtii ce iti doresti

Cumva legat de punctul de mai sus – atentia intr-o singura directie, in momentul x, vine si partea de perseverenta.

O pisica poate astepta la panda suficient de mult incat sa prinda prada.

Anul trecut, pisica bunicii a dovedit o perseverenta de negandit pentru mine, cand si-a carat puii pe sifonierul din tinda (aici poti sa citesti povestea).

Anul acesta, fiica ei a facut acelasi lucru, carandu-i in casa, in ciuda usilor inchise cu grija sau a faptului ca mama tot incerca sa o directioneze catre prispa.

Asadar, ca ingredinte majore pentru succes, sa nu uitam de focus si perseverenta.

***

3. Invata sa te relaxezi

Pisicile sunt recunoscute pentru capacitatea lor de a se relaxa aproape instantaneu, atunci cand isi propun. Daca ai stat in preajma unei pisici care toarce, stii ca starea ei e aproape molipsitoare.

Asa si pentru noi, e esential sa ne gasim moduri in care sa ne putem deconecta de la stresul cotidian.

Fie un somn bun (chiar si de 20 minute), o carte, o melodie care iti induce o stare de bine, o plimbare sau conectarea cu natura – e esential sa avem “trusa de urgenta” pentru momentele in care simtim ca ne lasa puterile.

Ce e si mai bine – cand incepem sa asociem elemente, (exemplu – folosesc o melodie sa ma relaxeze de cateva ori)  creierul nostru creeaza o conexiune cu melodia respectiva, si efectele sunt aproape instantanee.

Cand o sa pornim melodia, ne vom relaxa in cateva secunde, in loc de un timp mai lung.

***

4. Fii atent la propriile nevoi si invata sa spui nu

Daca ai incercat sa mangai o pisica, o sa observi ca vor fi momente cand e foarte fericita cu asta, precum si momente in care se retrage, si nu e chip sa te atingi de ea.

Pana sa am o conexiune cu Brave – pisicul meu semi-adoptat, au trecut cam trei luni in care ii dadeam mancare, dar nu voia sa ma lase sa ma ating de el, ba chiar o tulea imediat pe sub gard in gradina vecinilor.

A fost nevoie de timp si rabdare si sa il las pe el sa socializeze cu mine cand are chef, in termenii lui.

Acum avem ritual de dimineata – cand trad draperiile/ deschid usa la balcon, indiferent de ora, Brave vine, cu ochii pe jumatate inchisi, somnoros, intra in casa, il smotocesc cateva minute, apoi merge pe covorasul lui pufos si sta linistit sau se joaca cu jucariile pe care le are in casa.

Daca nu deschid usa imediat, plange la usa pana ma sinchisesc sa fac lucrurile pe placul lui.

Ritualul se incheie cand mergem afara cu vasul cu smantana si isi primeste portia pentru ziua respectiva.

Uneori, nu are chef sa pun mana pe el si se retrage – iar eu am invatat sa respect asta.

____

Asa si noi, uneori simtim sa facem lucruri, iar alte ori nu.

Din pacate, in toata vria in care ne traim viata, ne deconectam atat de tare de la ce simtim, de la noi insine – incat nu mai distingem ce vrem si ce nu vrem.

Ce simtim si ce nu simtim. Ce e pentru noi si ce nu este.

Alteori, stim ca nu vrem ceva, dar de teama ca altii se vor supara sau ca sa fim placuti / apreciati, facem ceea ce nu am vrea sau nu ne reprezinta.

Asadar, pisicile sunt exemple bune si aici : fii atent la ce simti si respecta propriile trairi, pentru ca, daca tu nu o faci, e mai greu sa o faca altii pentru tine.

(Pe tema asta o sa iti povestesc intr-un articol cum poti face sa spui nu, cand simti ca ceilalti pun presiune si insista.)

***

5. Munca poate fi amuzanta si asa poate deveni orice.

E o chestie pe care o iubesc, din Mary Poppins:

“In orice treaba care trebuie facuta, exista un element amuzant. Gaseste elementul amuzant si treaba e ca si facuta.”

Asadar, provocarea nu e sa facem treaba, ci sa gasim elementul amuzant, incat sa ne aducem doza de entuziasm necesara si sa ne mobilizam. Sa vrem sa ducem ceva la capat, nu sa fie nevoie.

___

Poate ai observat o pisica, atunci cand prinde un soricel. Nu exista sa nu se joace cu el, sa nu il lase sa scape si sa il prinda din nou. Sa pretinda ca el nu e acolo, ca apoi sa fie “surprinsa”ca il vede. Una dintre pisicile de la tara s-a asezat chiar peste soricel, ca sa il ascunda si apoi descopere. (Stiu, pentru noi si pentru soricel nu e amuzat, chiar daca pentru pisici este.)

La fel, am observat cand le mai dau sticksuri pentru pisici – Brave nu vrea sticksul pana nu ne jucam cu el.

Pana sa devina mancare, e un betisor pe care eu il tin, iar el il loveste cu labuta, profitand de elasticitatea lui si flexibilitatea cu care il tin eu. Apoi, dupa ce il ia, il mai arunca de cateva ori in aer, il ascunde si il “gaseste” din nou.

In timp ce iti scriu, mi-am adus aminte ceva din copilarie. Momentul ala in care esti “certat” la masa:

“Mancarea e mancare, nu te mai juca cu ea / nu te mai juca in farfurie.”

Pe acelasi principiu, invatam ca adulti ca “munca e munca”.

Nici nu-i de mirare de ce nu avem chef de lucruri serioase si trebuie sa tragem de noi sa le ducem la capat.

Asadar, cauta elementul amuzant in orice “trebuie”sa faci si am sa te rog sa imi impartasesti cum a mers asta pentru tine.

***

Bonus: Cere ajutor atunci cand lucrurile nu iti ies.

Zilele trecute, povesteam pe Facebook ca mi s-a multiplicat colectia de pisici.

Unul dintre ei, un ghem de blana cafea cu lapte, cu burtica alba si ochii verzui curiosi nevoie mare, era nesociabil in prima parte a zilei (evident ).

Apoi, intr-o nevoie de descoperire si aventura, si-a dat seama ca are nevoie de ajutor. A fost usor cataratul pe gard, coborarea parea mai anevoioasa. Asadar, sesiunea de scris mi-a fost intrerupta de mieunatul hotarat al micului vizitator.

Am iesit in gradina, am vorbit cu el si apoi l-am luat in brate sa il cobor de pe gardul ceva mai inalt de 1.8 m. L-am mangaiat si s-a relaxat imediat, raspunzandu-mi cu un tors zgomotos.

Rezultatul misiunii – eu nu am mai intrat in casa timp de 20 minute, pentru ca pisicul plangea cand voiam iau mana de pe el si sa plec.

El s-a bucurat de o sesiune de rasfat, s-a vazut coborat de pe gard si si-a dat seama ca uneori nu e asa rau sa ceri ajutor si sa socializezi.

___

De multe ori, ezitam sa cerem ajutor – pentru ca ni se pare ca am parea slabi, pentru ca ni s-a spus ca un om puternic o scoate la capat singur (asta a fost una din mantrele mele, pe care mi-am repetat-o ani de zile), pentru ca nu vrem sa depindem de ajutorul cuiva sau pentru ca pur si simplu nu stim sa cerem.

Totusi, Universul ne indeamna catre echilibru in fel si chip – sa dam si sa primim, sa oferim si sa daruim, sa unim polaritatile, ca sa redevenim TOT.

Avem mereu resursele in noi – si una dintre ele este chiar sa ne uitam in jur si sa cerem ajutorul atunci cand ne simtim prinsi in mlastina, din care nu stim sau nu putem sa iesim singuri.

***

Ca o concluzie, noi, oamenii, fiintele superioare (asa cum ne-am obisnuit sa ne consideram) avem inca atat de mult de invatat din mediul inconjurator, nu doar de la alte fiinte superioare, asemeni noua.

Putem (re)invata de la animale, de la plante, de la orice exista.

Si ca o completare amuzanta ce mi-a venit in minte… am observat ca “PIS” – asa cum alintam uneori pisicile si cum le chemam catre noi, e transcrierea fonetica si pronuntia cuvantului “peace” din engleza, adica PACE.

Asadar, chemam pisicile, chemam pacea. Nimic intamplator, nu-i asa?

***

Cu siguranta mai sunt multe lucruri pe care le putem invata de la pisici, catei etc., pe care eu am omis sa le amintesc aici.

M-as bucura sa imi scrii un mesaj sau un comentariu si sa imi spui:

Tu ce lectii ai invatat de la animalele de companie sau alte fiinte din jurul tau?

PPS: Postez zilnic pe pagina oficiala de Facebook si pe profilul personal de Facebook – ma gasesti si acolo